Tabăra de Arte Preluca, ediția a IV-a, 17 – 27 august, 2011 – întâlnirea artelor la șură
09 Jul 2011 Leave a Comment
Organizator: Asociatia Șura
”fugiți de tot ce trebe într-un sat cu vreme bugătă să vă jucați cu artele la șură”
17 – 27 august adună la șură, târnaț, găbănaș și alte hleaburi: actori și studenti ai facultăților de teatru din țară, pictori și sculptori, fotografi, oameni cu chitara, muzicuța și alte instrumente pentru a (se) povesti, a (se) descoperi și redescoperi prin ateliere de teatru, cu și fără text, ateliere de dramaturgie, fotografie, arte plastice, mult joc, vizionare de filme documentare, ateliere de iconografie, ateliere de teatru de păpuși, pâine de casă, duș la butoaie, mâncare la ceaun, iarași joc, cort, un sat fără timp dar cu multă vreme, și iarăși joc…. Jocul de Șură cu ceteră, gordonă si braici, cu coșarga cu plăcinte si pancove in oloi și oiaga înstruțată. La Tabăra de Arte Preluca!
Dintre ateliere:
atelierele de teatru: improvizaţii, pantomimă, commedia dell’arte la şură şi târg,dramatizări ale unor texte ale scriitorilor prezenţi în tabără, teatru lectură la foc de tabără, ateliere cu şi pentru copii, cu şi pentru tineri, ateliere de teatru de păpuşi. Studenţii şcolilor de teatru din ţară au posibilitatea să se cunoască cu ceilalţi si fiecare pe sine într-un spaţiu neconvenţional si să cunoască prin experienţă celelalte arte şi să comunice cu alţi artişti intru descoperirea jucaus-prelucaneasca a teatrului desenat, pictat ceramizat, cantat.
Şi-om mai vedea…
atelierele de pictură ludic-pensulate-cantate-jucate-ceramizate dau posibilitatea
să “murdărească” în culori celor ce vor să coloreze şi să se coloreze alături de pictorii şi studenţii şcolilor de pictură;
Şi-om mai vedea…
atelierele de fotografie, fotografiile de șopron, surprind in imagini tabăra, Preluca, oamenii precum şi… ce-om mai vedea;
atelierele de muzică: cu chitara, bongo-ul, muzicuţa, instrumentele improvizate, cântăreţii o să ţină isonul celorlalţi artişti la șură, colejnă, coleandră si găbănas, cu ritmuri si sunete jucate, desenate, colorate, o să compună şi spre dimineaţă…
om mai vedea…
ateliere de sculptură: din reciclabile, lemn, fân, crengi si… ce-om mai vedea, sculptorii si pe langa ei, cei ce vor, vor sculpta… uite-asa!
filme documentare – ce-om mai vedea! din alte culturi, alte spaţii, mentalităţi, trăiri aducem şi proiectăm un dram de seară la Preluca, pe un cearceaf.
Și-or mai fi ateliere de iconografie, ceramică și joc de șură și voie bună, și o drumeție mândră !!!
- Costul taberei este de 150 RON de persoană, pe toate cele 10 zile. In acest preț se oferă trei mese pe zi, atât pentru carnivori cât și pentru vegetarieni, materiale necesare atelierelor (hârtie, pensule, culori pe cât se poate, posibilitatea de a scoate fotografiile pe hârtie fotografică, etc), loc de cort, duș la butoi și transport din centrul comunei Copalnic Mănăștur până în satul Preluca Veche.
- Pentru a confirma participarea, fiecare participant va achita până la sfârșitul lunii iulie suma de 75 RON, jumătate din suma totală, în contul asociației, iar restul va achita în tabără. Dacă prezența în tabără e mai scurtă de 10 zile, va plăti 15 ron pentru fiecare zi în care va sta în tabără, tot până la sfârșitul lunii iulie.
- Rugăm pe fiecare participant să se aprovizioneze cu tutunul sau țigările de care are nevoie pe cele 10 zile de tabără deoarece Asociația Șura nu a reușit încă să cultive câteva hectare de tutun
- In caz de orice fel de boală rugăm participanții să se asigure cu medicamentele necesare dinainte. Pentru cazuri de urgență, Doamne feri, o să oferim, prin prietenii care ne ajută în acest sens, primul ajutor
- Amintim că tabăra este într-o zonă de deal-munte. De aceea rugăm participanții să-și asigure pentru tabără și drumeție încălțările necesare. I-am purta în brațe pe toți dar nu ne țin puterile
- Participanții vor avea la ei corturi, câte unul, câte doi, câte cum vrea fiecare și după cum le este plăcerea. Dacă nu, este posibilitatea de a dormi în fân, să miroase coada șoricelului (fie că e vorba de planta aceea medicinală ce miroase mândru fie că e vorba de codița animăluțului care mișună prin fân și paie) sau ”floarea” țigăncii. Sau ce flori se mai găsesc prin fân și tabără
- Amintim fiecărui participant că pe dealurile Prelucii, pentru sănătate fizică și sufletească e necesar să consume zilnic lichide autohtone. Dacă din cauza lichidelor sănătatea sufletească și trupească are de suferit recomandăm izvoarele cu apă bună și rece.
- Horinca, mai sus amintită și recomandată, se poate procura de la țăranii din sat. Vă oferim o gamă largă de produse: horincă de prune galbene, ciorăști, dulci, negre, fortoșe, ringlote, bistrițene, horincă de pere puturoase, stălnicioase, de mere sau de bucate. Prețurile variază între 15 și 30 ron. Aia de pere puturoase e vreo 50 ron… da merită! Cu siguranță nu veți scăpa de a vă bucura de câte un pahar, două, trei și așe… numa așe…
- A nu se interpreta că Asociația Șura are vreo afacere cu horincă…
- La Copalnic Mănăștur ajungeți așa : din localitățile de unde veniți luați drumul orașului Baia Mare. Din Baia Mare, de la piața mare de alimente, luați microbus, maxi taxi (nu vă fie frică, prindeți între orele 6 – 21) sau ocazie spre Copalnic Mănăștur (jumătate drumul spre Târgu Lăpuș). Sunt 25 km și 4, 5 lei. Iar în Copalnic Mănăștur ne veți aștepta la semnul ce vi-l vom da…
- Pentru un transport eficient vom evita să coborâm după fiecare persoană în parte. Se vor forma grupuri în centrul comunei, la semnul pe care o să-l vedeți, iar noi vom asigura transportul acestor grupe la începutul taberei – spre tabără, la mijlocul taberei – spre tabără sau din tabără cine vrea să plece și la sfârșitul taberei – din tabără în Copalnic Mănăștur. Cine vrea să urce cei 10 km pe jos sau cu bicicleta vor urmări săgețile ce vă vor îndruma spre tabără. Există posibilitatea să urcați și cu căruța sau mașina vreunui localnic, cu cea mai mare încredere, fapt ce de asemenea vi-l recomandăm. Nu recomandăm urcarea în tabără cu mașina proprie deoarece este un drum accidentat și anevoios.
Dar despre acestea vom vorbi și ne veți contacta atât pentru înscriere (până la sfârșitul lunii iulie neapărat) cât și pentru detalii pe :
- asociația.sura@yahoo. com
0747 024 050 – Ștefan
0751 079 923 – Ioana
asociatiasura.wordpress.com
facebook :Tabara de Arte Preluca – eveniment
prelucart (grup, cine vrea sa vada din anii precedenti)
www.vatra-chioreana.ro (butonul cu sura. Si cine vrea, poate citi revista Țării Chioarului, cultură, istorie, literatură, folclor etc cât și despre tabăra noastră. Vatra Chioreană este un partener de nădejde al Asociației Șura)
Vă așteptăm cu ușile deschise.
Vatra Chioreană
15 Apr 2011 Leave a Comment
O scurtă prezentare a revistei Vatra Chioreană şi editorialul ultimului număr al ei, o revistă ce adună “faptele” de cultură din Ţara Chioarului precum şi faptele de cultură ale fârtaţilor de aici şi de pe altundeva ai acestei ţări din Jud. Maramureş. Site-ul, www.vatra-chioreană.ro, vă pune la dispoziţie nu doar toate numerele revistei ci şi o mai amplă prezentare a Chioarului. Vă invităm să citiţi, sa intraţi în Ţara Chioarului cu pas domol, să trimiteţi materiale de v-a adus vreodată vântul pe aici sau de v-a dus de aici altundeva, din ţara în care s-a compus “Ionel Ionelule” la poale de horinci prelucăneşti. Iar noi, fârtaţii din ŞURĂ ai revistei, vă dorim voie bună!
Emanuel LUCA
(www.vatra-chioreana.ro)
Revista VATRA CHIOREANĂ, fondată în 2006, a prezentat în cele 4 numere editate până în prezent (plus „Caietele de literatură ale Revistei Vatra Chioreană”) o oglindă culturală a „Ţării Chioarului”, prin articole reprezentative ce vizează istoria, folclorul, etnografia, patrimoniul cultural, literatura şi evenimentele culturale ale zonei. Publicaţia continuă într-o oarecare măsură tradiţia publicistică a locului reprezentată şi în secolul trecut de foia „Chioarul” editată la Şomcuta Mare. Colectivul de redacţie, având în componenţă oameni de presă, cadre universitare, specialişti în etnologie, istorie, teologie, muzeografie, valorificarea patrimoniului cultural naţional, medicină veterinară, dramaturgie etc., a reuşit ca în cele peste 500 de pagini editate până în prezent să contureze un profil al revistei care a făcut-o apreciată la nivel judeţean şi naţional.
Pe la 1920* apare la Şomcuta Mare, un ziar căruia i se dă numele “Ţării”, sau ţinutului, CHIOARUL. Foaia îşi propune “a da la iveală prin cât mai multe căi posibile istoriografia Chioarului”, dar coloanele ei sunt deschise şi pentru “cultura socială, pedagogică, morală, administrativă”. Încă de la primul număr, iniţiatorii cheamă “cărturarii şi ţăranii Chioarului” să contribuie cu materiale, culegeri folclorice şi literare la ziarul “Ţării Chioarului”. Publicaţia se imprima la tipografia “Mercur” din localitate, care mai tipărea şi alte lucrări de interes local, scrieri beletristice sau culegeri de folclor, grupate în colecţia “Biblioteca Chioarul”. În scurta sa viaţa, ziarul s-a bucurat de o mare popularitate în rândul locuitorilor Chioarului, astfel, lunea, când la Şomcuta e zi de târg, “ţăranii din împrejurimi veneau cu foaia în şerpar sau în buzunarul sumanului şi discutau numerele apărute”. În jurul publicaţiei gravitau o serie de manifestări culturale şi filantropice care serveau “lăţirii culturii poporului român”.
Dar cum “bietul om e supt vremi”, şi pe atunci redactorii constatau cu durere, ca într-o oglindă veche de aproape un veac, – “niciodată n-a fost mai neagră mizerie, mai mare lipsă de bani, mai mare lipsă de muncă şi câştig cum este azi”. Însă, salvarea nu era aşteptată de la stăpânire, într-o continuă stare de astenie: “Nu aşteptăm salvarea de la cârmuitorii statului, căci legile şi reformele unui guvern nu ne pot ridica la o stare mai bună… Binele nu vine totdeauna de sus în jos, ci de cele mai multe ori invers”. Astfel, soluţia propusă pentru ieşirea din acest impas era “răspândirea culturii”, căci – “o dată cu ridicarea morală şi intelectuală a satelor trebuie să se ridice şi starea economică a lor”.
O lecţie utopică, am spune azi, striviţi de aceleaşi greutăţi şi căutând scăparea doar cerşind cuvinte din gura guvernelor ce se perindă, a mai marilor europeni şi, uneori, ridicând ochii spre acoperişul bisericilor de lemn maramureşene. Afundându-ne paşii grăbiţi în ritmul dictat de un cotidian luat cu împrumut, nu am mai avut vreme să ne întoarcem ochii spre noi, spre creaţiile spirituale şi culturale care au dat viaţă şi identitate acestor ţinuturi. Manifestările culturale au ajuns să fie anexate doar unui capriciu al loisirului sau, alteori, închise într-un turn de fildeş, accesibile doar unor iniţiaţi care parcă au refuzat dialogul cu lumea.
Dincolo de idealurile sămănătoriste, dincolo de cronicizata starea de apatie şi greaţă contemporană, poate că merită să ne oprim o clipă şi asupra lecţiei redactorilor foii “Chioarul”, asupra oglinzii pe care ei ne-o pun în faţă spre a ne privi, reevaluându-ne pe noi înşine, întrebându-ne dacă avem puterea de-a regăsi în noi chioreanul ce rescrie “începuturile unei vieţi moarte”. Având doar pretenţia unui fragmentarium, Revista Vatra Chioreană încearcă şi în cel de-al cincilea an de apariţie să meargă pe drumul iniţiat de redactorii foii tipărite acum aproape un veac.
Iar dacă, alături de redacţia revistei şi de finanţatorii ei (Consiliul Local şi Primăria Copalnic Mănăştur – primar Vasile Mihalca), se vor alătura şi alţi locuitori şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale din Ţara Chioarului, ca într-un vechi şi aproape uitat obicei de “Fărtăţie”, vom reuşi să mergem mai departe şi să… redescoperim Chioarul.
* I. Chiş Şter, O publicaţie locală puţin cunoscută – Chioarul, în Buletinul Ştiinţific, Seria A, Anul I – 1969, Nr. 1, Institutul Pedagogic, Baia Mare, pp. 147-153.
Nici în şură
06 Apr 2011 Leave a Comment
nici cu şura, nici în tabere, nici altundeva decât… ba altundeva de fapt e dar deja ştim unde… Altundeva decât altundeva si decât oriunde. Adică, in G Café, Tg Mureş, e altundeva decât altundeva dar de acolo, din G Cafe, vineri, 8 aprilie, fix ora 19, mergem mai “Altundeva”… cu şuricica Camelia Oltean şi pictura ei. Iar noi, şuricele celelalte, ne bucurăm nespus, ţupăim, iupiiiiiiii, o îmbrăţişăm pe Cami tare tare tare şi îi dorim La Mai Mare! Că merită! Oricând şi oriunde! Şi ea, vă aşteaptă pe toţi, la primul ei vernisaj, “Altundeva”! (aşa e ea, niciodata nu vrea aici şi nici acolo).
Ia sa va zic eu ceva!
22 Mar 2011 Leave a Comment
Şura pregăteşte anu asta o gramada de intamplari. chestii faine, simple si printre toate mai adunam iara artistii la sura ca in fiecare an in luna august la Tabara de Arte Preluca! noi va intrebam: doi la suta din impozit, de nu i-ati dat, promis, uitat de ei, nu mai bine ii aruncati in Şură?
Date: ASOCIAŢIA ŞURA
Ştefan Florian, Jud Maramureş, sat Copalnic Mănăstur, comuna Copalnic Mănăştur, nr 26 ap. 4
CIF: 268 92 442
RO 38 RZBR 0000 0600 1255 5195
RAIFFEISEN BANK
Dar de Crăciun, concert de colinde şi cântece de iarnă.
10 Jan 2011 Leave a Comment
This slideshow requires JavaScript.
Jabeniţa
19 Decembrie, 2010
În data de 19 Decembrie, noi, ŞURA, am adus colinzi şi cântece de iarnă în Căminul Cultural din Jabeniţa, judeţul Mures. De ce aici? Aşa, nu de altceva, numai pentru că două fete cucuiete din asociaţie, Ioana si Cami, sunt de aici. Şi unde altundeva să colindăm decât în satele noastre şi pe cine altcineva decât pe oamenii de la noi de-acasă? (cam aşa a început şi tabăra, cu drag de locuri natale da’ staţi liniştiţi că venim şi la voi).
Ştim că odinioară, în multe din satele transilvănene, omul îşi însoţea munca, în postul Crăciunului, colindând, şezătorile erau colindate iar în unele sate, tinerii şi nu numai, se adunau seara pentru a colinda “ca să nu se facă de mninune când a hi de colindat la Crăciun”. Lucrurile astea au mai dispărut şi ne colindă alte probleme, mai mari sau mai mici, dinspre televizor, servici, vecini, colinde mai mult sau mai puţin inventate, colinde cu probleme şi lucruri ce trebuie, colinde cu iz de uitare si alte ritmuri unduitoare iar biata Capră, ori Ţurcă prin alte locuri, îşi odihneşte oasele într-un colţ de şură ori de găbănaş. Şi de ce să nu aducem măcar un pic de odinioară oamenilor din sat…? Să-i chemăm la colind şi la o poveste; la un “Dar de Crăciun”…
Şi am făcut afiş, am fost la oameni ce ne-au ajutat, am vorbit cu copiii şi educatoarele de la Şcoala din sat, cu cei ce administrează comuna, am vorbit mai apoi cu artişti, cu cei ce mână Turca, şi, cu emoţie, or veni sau nu or veni oamenii la evenimentul Şurii, tot aşteptând…
Ia că s-a umplut sala, “că din 98 nu o mai fost atâta lume la Căminul Cultural”. Şi au urcat cei mici mai intâi, grădinarii din Jabeniţa, coordonaţi de educatoarele Crina Hărşan şi Paşca Mihaela, după care, publicul a primit Turca, nu oricum, ci aşa cum primeşti ceva plăcut, ceva al tău dar uitat de ceva veme… apoi au doinit (căci postul Crăciunului e un post al bucuriei) şi colindat elevele Şcolii Generale Jabeniţa: Adela Săbăduş şi Mădălina Colomerciuc, membre ale ansamblului “Stejărelul” şi a Şcolii de Muzică “George Enescu” din Reghin, după care, colindătorii de pretutindeni, Magda Puşcaş, din Reghin de loc, nu departe de satul cu pricina, şi Vali Moldovan, moroşan cu colindul si horea după el, membri vechi ai Cenaclului Flacăra, au făcut să se aplaude, să se colinde, să se cânte şi să se ceară bis ca în marile săli de spectacole. Iar după spectacol, toată lumea a fost cinstită cu un pahar de vin şi o felie de cozonac iar micii colindători cu bomboane şi ciocolată.
Şi eu, ŞURA, “mă luai luai”, printr-o “lume de douăzeci de ani” şi mai departe, cu “o cană de vin” ascunsă sub pieptar şi prin zăpezi, pe o “sanie şi-un cal şi-un colind” încă la mine şi în gând cu o “Baladă fulgerată de vânt” şi v-am adus la Jabeniţa, în 19 Decembrie, “o veste minunată” şi un “Dar de Crăciun”.
Publicitate: Acest eveniment precede alte evenimente ale Asociaţiei Culturale Şura în judeţul Mureş şi mai cu seamă în zona: Reghin, Jabeniţa, Gurghiu.
Darul de Crăciun a fost dăruit cu ajutorul: Primăriei Solovăstru şi a Consiliului Local Solovăstru, SC Oltean Prodlemn, Danborcom, Giurgiu Pan Prod, Irum SA şi deputatul Vasile Gheorghe Gliga.
Pateneri media ai evenimentului: Zi de zi şi DAReghin
Manuela Zubaşcu – Copil al locului-
13 Dec 2010 Leave a Comment
Tabăra de arte Preluca prin ochii unui nepriceput
“Tu ce faci în tabără?”, primul meu contact cu tabăra Preluca. Întrebarea sau, mai degrabă, iminenţa unui răspuns plana ameninţător asupra liniştii mele, aşadar îmbrăţişând atitudinea unui actor neutru şi absent am răspuns: “Eu am venit la bunici, nu în tabără! Eu nu am niciun talent!” (aveam să descopăr, mai târziu, că cel mai important talent al meu era acela de a mă fi născut în familia mea). Recunosc, eram încă în faza de negare, deşi conştiinţa mea trează şi acidă dicta cu totul altceva. Pornisem cu noaptea-n cap spre Preluca, la bunici, cu o arsură-n talpă. Mă ardeau tălpile de curiozitate şi nerăbdare.
Am regăsit Preluca, locul meu de refugiu şi reculegere, aşa cum o ştiam; pe bunici, la gura sobei. Brusc m-a izbit un val de oameni, strângeri de mână, îmbrăţişări şi în acel moment am intrat într-o succesiune de stări contradictorii: panică, spaimă, confuzie, bucurie, nervozitate… Am hotărât să ţin piept “furtunii” şi am ieşit în recunoaştere. Lucrurile se schimbaseră peste noapte: oameni zâmbitori, saluturi calde, cafea aburindă, vise năvalnice, râsete şi planuri de Preluca. Paşii mei uimiţi descopereau şi redescopereau locul copilăriei mele mai viu şi mai dezlănţuit ca niciodată. Artele şi-au dat mâna şi-au încins cea mai frumoasă horă pe care mi-a fost dat să o văd vreodată. Din Poniţă până în Săcătură şi mai apoi de pe Tertiul Domnului până După Dâmb, arta era Preluca şi Preluca era arta! Ochii uimiţi de atâta bogăţie, au lăcrimat, poate căutam liniştea altor veri, sau poate mă închinam în faţa atâtor talente.
Teatrul (cu şura lui cu tot), pictura, sculptura, olăritul, artele marţiale, poezia, muzica şi dansul, toate se perindau prin faţa ochilor mei ameţiţi de atâta tinereţe, energie şi vis. Cu mâini dibace şi harnice, opera se năştea din nimic (lut, lemn, fân, iarba, frunze, beţe) şi de fiecare dată gâdila simţurile artistice ale participanţilor şi sătenilor iubitori de artă, care izbucneau în aplauze entuziaste. În livada merilor dulci, a prunilor obosiţi de atâta rod şi a perilor în pârg, ne-am iniţiat în ale teatrului, artelor marţiale şi în capoeira. Luni, la vreme de seară, au venit ceteraşii de la Iza, şi-am tras un joc (fiecare după pricepere şi origini), aşa cum se şade bine la casa de moroşan. Ceainăria “La două fâcituri” (şura din Săcătură trecută prin fir de poveste de mâinile şi imaginaţia atâtor visători) a devenit gazda bună a vernisajului de pictură şi fotografie. Şi preabuna Prelucă a răsunat în fiece seară a cântec, tinereţe şi frumos, stropite în horincă veche, la lumina focului de tabără.
Ce-am învăţat? Că arta nu se judecă după numărul personalităţilor, după dimensiunile scenei sau după numărul participanţilor ci după dragostea şi setea de creaţie a Omului.
La finele manifestării, din actorul neutru şi absent, am devenit parte din Tabăra de Arte de la Preluca, aşa cum devine tot omul care calcă aceste meleaguri în miez de Gustar. Căci la Preluca intri cu paşi timizi într-o lume peste care domneşte starea de miracol a acelor vremuri în care omul era arta şi arta era om şi îl binecuvânta spre veşnica şi fericita înţelegere cu lumea lui Dumnezeu.
Filip Radu Zan - Fotograf, artist plastic –
13 Dec 2010 Leave a Comment
Am scris şi am tot scris, până la urmă ajungând la o formă care mă satisface pe mine personal şi…s-ar putea ca doar pe mine. Îi dau drumul să curgă mai jos, dacă e ceva ce vă place din el, puteţi să scoateţi, să tăiaţi, să faceţi ce vreţi. Altfel nu îmi iese. Am făcut un rezumat al experienţei Preluca, încercand să rămân cât de cât coerent în înşiruire. Încă mi se sedimentează informaţia.
Nu pot merge, taxa, nu am unde sta, depresiv, hai că plec, cum să pleci? biserica! Vlad, Irina, lanternă, urcăm, jar încins cu fân, diavole! îţi dau eu film mâine, Ilinca, somn la cort.
Ghioagă, bardă, greblă. Lucrat mecanic, greblat straturi peste straturi de frunze cu straturi peste straturi de gânduri, îmbulzeli de sentimente ce nu mai ştiau care şi cum să intre şi care să iasă, un stern horcăind de râsete, urlete, respiraţii în ritmul altor respiraţii, vibraţii ale corzilor vocale, pumni în piept, crengi şi unghii zgâriind suprafaţa acoperită de părul aspru plin de fragmente de frunze şi ţânţari, imagini vizuale complexe, happeninguri nevăzute de restul, teatru, dans, umbre, lentile, locuri, văzduh şi stele, horincă şi foc, foc şi tobe, tobe şi horincă, horincă şi suflete, suflete şi stele, stele şi vârtejuri, foc şi iar foc şi horincă si iar horincă. Şi, vă rog, fără folk.
Capoeira, uită-te-n ochii lui, elastic precum un bolovan, transpiraţie cu frunte roşie, pleacă, greblă, ghioagă, bardă, lucru. Frunze, crengi, frunze, crengi, somn, Fănel cu pipă, crengi, Onu, mure, pânză, pită.
Pustiu, copaci, miroase a hoit, ce plăcut e singur, vergeturile fetii, critic şi rău, împodobim porcul cu frunze, rană deschisă, hai să-l dezlegăm! mai tăceţi! Lord, puţi!
Iar foc, porumb, Ştefan şi Ioana, spate rece, pictură, Sevan, felinar, uite-o şi pe Mia cea mereu veselă, pere şi coarne coapte, mure, hârtie igienica, zâmbete, glume discrete spuse-n şoaptă, somn plăcut, singur, frig.
Dani, chiloţi, teatru şi masaj la ochi, spune-mi când te doare, mă doare, te ridici şi te prăbuşeşti de plăcere, chiloţii lui Dani, animaţie, Mărgi, pizza, Bobby, ulei, Bobby ştie ce face!
Bobby, artă, Bobby, hârtie, WC, Bobby ştie ce face, modelează cu noi!
Hai devreme, nothing is over, iar horincă, narghilea, de ce? gard electric, râu, îţi fac o poză, dezbracă-te! ce cur are Roxana, uite cum s-au adunat, Ştefan, buric, Mia, suflă, nu le-am pus în context încă! haide Mia, cartofi copţi, înapoi, epilepsie, Crucea Roşie, mure, Ilinca, şarpe, mâncare?
Iza, bundiţă, hai la joc, Cami, te învăţ eu, Ilinca, nu suntem decenţi! ne vede mama lui Ştefan! dans, Cami, dans, Cami, dans, Alexandra, dans şi iar dans, apoi Cami, frustrat, leagăn şi somn.
Ştefan, Cami, Mia, Alexandra, Ioana, Iulia, boaşe de berbec cu morcovi proaspăt spălaţi şi Vlad. Mâini în şold, capete legănate către boaşele animalului. Fascinant!
Atât de puţin? unde sunt restul? parcă eram mai mulţi… foc, nu cade, ba cade! frigărui, Lord, somn, sforăi, somn, iar dimineaţă, ultima dimineaţă, borcan cu noroc, nehotărât cu smena în buzunar, strâns mesele, Ie, nod în gât, spin, ultima adunare, spin, buze, spin şi usturoi, imn, pa, n-aş fi vrut să, am ajuns prea repede, trebuia să mai stau, mai mult decât mulţumit, oameni grozavi, apoi trafic, zgomot, aglomeraţie, ce căcat, Preluca, pită, Preluca şi numai Preluca, fantastic!
Raluca Răcean – Actor, coordonator atelier teatru de umbre şi teatru de păpuşi -
13 Dec 2010 Leave a Comment
Preluca, libertate, artă, oameni, creaţie, voie bună. Cam aşa ar suna în câteva cuvinte “fenomenul” de la Preluca. Oameni frumoşi care se adună să creeze, într-o libertate totală. Am descoperit asta într-o seară de august, când soarele adormise şi-o lăsase pe madam luna să ne vegheze pofta de creaţie. Când pentru toată lumea ziua se încheiase, noi, prelucanii de august am hotărât să ne jucăm cu lumina şi umbrele proiectate pe cearceaful bunicii. Am văzut doi copaci şi i-am denumit pe loc “stativ”, am legat un cearceaf între ei şi l-am numit “panou”, am făcut repede rost de o sursă de lumină în spatele panoului şi gata, joaca noastră a şi început.
Eram adunaţi de la mic la mare, curioşi de ce poate ieşi atunci când îţi dai frâu liber imaginaţiei şi te joci cu umbrele.
Pentru că orice joc are strategiile lui, am prezentat timid câteva dintre ele, descoperite de strămoşii noştri chinezi, indonezieni, tailandezi şi turci. Artiştii adunaţi în jurul panoului ascultau ca nişte copii mitul împăratului Wu, un mit al dragostei, care stă la baza teatrului de umbre chinezesc.
Ce anume le mai lipsea oare, prentru a intra în jocul fascinant al umbrelor? Nimic. Am simţit cum creşte pulsul şi dorinţa lor de a descoperi singuri teatrul de umbre. Am încheiat spunând “Acum panoul vă aşteaptă, cine are curaj?“
S-au ridicat câţiva curajoşi şi au alergat în spatele panoului. Au înţeles imediat că orice vor face ei în spate, ne va bucura pe noi cei din faţă, aşa că au început uşor a se descoperi pe ei sau umbra propriului lor corp. Cu o sensibilitate aparte, ne făceau părtaşi la o renaştere, la o regăsire a lor. În timp ce jocul nostru curgea, în spatele panoului se adunau tot mai mulţi curajoşi. Pentru mine era minunat să văd cum fiecare îşi încerca imaginaţia şi îşi anima părţi ale corpului, oferind astfel imagini spectaculoase; dintr-o dată cearceaful bunicii devenise plin de viaţă, se metamorfoza continuu.
Era un spectacol pe două planuri; pe “scenă” şi în “culise”. Mânată de curiozitate am invadat “culisele” şi acolo am descoperit FRUMOSUL….Artişti din toate domeniile, fotografi, pictori, actori, muzicieni improvizau armonios la un scenariu ştiut doar de ei şi pe care ni-l dăruiau nouă, celor ce-i priveam. Orele curgeau şi nimeni nu se dădea bătut….creativitatea stătea la rang înalt, toate descoperirile erau îmbrăţişate cu aplauze.
Asta a fost una din formele noastre de a ne elibera şi încărca de energie, într-o seară de august, acolo, în Preluca. Ne-am cunoscut, ne-am unit şi ne-am jucat!
Matei Muntiu – Fotograf –
13 Dec 2010 Leave a Comment
Pentru mine tabăra asta a însemnat libertatea spiritului. Când spiritul e liber se poate manifesta uşor în mod creator.
După ce parcurgi un drum destul de neîngrijit şi anevoios pentru o maşină mică (faptul că drumul nu este unul dintre cele mai bune face ca “civilizaţia” să pătrundă mai greu aici unde oamenii, animalele şi natura încă mai trăiesc în deplină armonie), se deschide încet un peisaj superb care îţi umple sufletul cu copilărie şi bucurie de joacă. Locul te inspiră să te joci. Artistul nu se joacă la fel ca un copil mic, el se joacă într-un mod creator. Iar aici la Preluca orice fir de iarbă îţi poate servi drept muză.
In tabără, pe lângă faptul că e amplasată într-un loc minunat unde niciodată nu va ajunge ideea de “consumerism” (sper!), se trăieşte la cort, se face duş la butoi şi se mănâncă preparate de casă. Aici lumea se adună pentru a crea liber, pentru ca artele să interacţioneze, să se facă schimb de idei, să se experimenteze şi să se improvizeze.
Pe toată perioada taberei am trăit momente deosebite, cu încărcătură artistică, pline de originalitate izvorâtă din spontaneitatea noastră şi din faptul că ne-am adunat să ne jucăm cu artele. S-au creat momente de teatru de umbre la care au participat chiar şi cei care nu fac teatru, iar toţi împreună au creat clipe unice.
La Preluca am fost surprins că încă se mai crează şi se crează frumos şi ceea ce s-a creat nu a ţinut neapărat de un anumit curent artistic, ci doar de acel curent, de flacăra care trece prin sufletul artistului atunci când el îşi simte spiritul şi trupul cu adevărat libere. Locul inspiră mult mai mult şi te îndeamnă la a crea pentru că la Preluca artistul se eliberează de orice lanţ impus de şcoala de arte şi scapă poate de stânjeneala pe care o simte într-un atelier de artă între patru pereţi. Pentru că nu au existat profesori sau critici înverşunaţi ci doar colegi care au apreciat sau au contribuit cu idei, artiştii s-au simţit mult mai liberi ceea ce a determinat că tot ce s-a creat pe perioada taberei să fie spontan, unic, improvizat şi cu valoare mult mai mare, poate, decât ceva foarte elaborat şi gândit.
Cu cât ne apropiam de sfârşitul taberei încet-încet se contura câte o sculptură, o instalaţie făcută exclusiv din frunze şi lemne în pădure, o piesă de teatru, un nou dans, o expoziţie foto în şură, o animaţie, o pictură. Ca să dovedim că lumea ideilor este nesfârşită, s-a creat o expoziţie vernisată în întunericul şurii, urmărită de lumina lunii prin găurile din acoperişul de paie. Pare ceva absurd, dar acest absurd a conturat un moment memorabil facându-ne să ne arătăm nouă înşine că se poate ţine un vernisaj pe întuneric, la lumina lunii si a câtorva lanterne ale vizitatorilor expoziţiei. Toate acestea au născut o atmosferă pe care cred că nici un vernisaj al nicicărei expoziţii nu a avut-o.
M-am încărcat de energie, optimism şi mai multă încredere în mine, pe perioada întregii tabere, exact ceea ce are nevoie cineva care se simte un spirit creator. Interacţiunea cu ceilalţi artişti, inevitabil, te face să vezi lucrurile şi din alte perspective şi unghiuri, iar eu le-am văzut şi le-am fotografiat.
Preluca şi puţinii localnici cu care am intrat în contact (pentru că satul e împrăştiat pe mai multe dealuri) este un loc inedit care trebuie păstrat aşa şi lăsată doar Natura să intervină şi să pună vânt, soare, frunze, iarbă şi vrajă luminii lunii noaptea. Bunicuţul si Bunicuţa sunt cei care au păstrat locul în acest fel, iar noi trebuie să le respectăm munca şi vârsta.
